Vara asta n-am ajuns la mare deloc și probabil mai trecea un sezon fără să văd frumoasa noastră stațiune Mamaia (pe care o evit de mai bine de 5 ani, mai ales in plin sezon), dacă nu primeam o invitație mai mult decât interesantă: „Dinner in the sand”. O cină la malul mării, găzduită de Dunhil Special Reserve, cu doi amfitrioni de excepție: Chef Tudor Constantinescu (proprietarul Chocolat și fost jurat Top Chef) și Sergiu Nedelea, unul dintre cei mai respectați somelieri de pe meleagurile noastre. Cina a avut loc într-o sâmbătă seara, la Crazy Beach, unul dintre punctele fierbinți ale distracției din Mamaia. Și, pentru că afara deja începuse să tune și să fulgere, s-a mutat pe terasa acoperită. O idee foarte bună, pentru că la aperitive urmăream detasați de la adăpost dezlanțuirea naturii si agitația turiștilor prea întârziați pe plajă. Deci n-a mai fost chiar „in the sand”, a fost mai degrabă „in the storm”. Dar la adăpost : )
Cina a fost o reușită, cu foarte puține note de reproș din partea mea. A început cu un aperitiv ușor: un carpaccio din file de cod de Alaska și tartar de somon scoțian proaspăt, servite cu julienne de zucchini și migdale rumenite din Puglia. La felul doi, am gustat un file de lup de mare sălbatic extrem de proaspăt și de gustos, servit cu Tortello făcut la mână și pesto adriatic din busuioc proaspăt de grădină, roșii cherry și baby morcov. Felul principal a fost un steak de vitel frantuzesc cu cartofi și, în fine, la desert, am mâncat o prăjitura din pandișpan și cremă de casă, crocante de ciocolată cu fistic din Bronte și sos de mango. Toate au fost gustoase și bine cumpănite în farfurie. Am remarcat prospețimea peștelui, dar și modul inedit în care au fost dresate legumele în jurul lui. Steakul de vitel a fost prea mult și prea gras pentru gustul meu și cumva ciudat înghesuit în toată povestea mesei.
Vinurile alese de somelierul Nedealea au fost excelente. Un spumant românesc roze, bine răcit și cu zahăr puțin, atât cât să stimuleze mai bine apetitul la început, un Sauvignon de Noua Zeelandă excelent, cu note sprințare de citrice, din care se detașa discret cea de pommelo, mineral și bine exhilibrat de la un capăt la altul, un Bordeaux din 2008, Chateau Picampeau, de care nu m-as mai fi despărțit până tâziu în noapte și, în fine, la desert un Porto Tawny, un pic prea tânăr și prea subțire pentru gustul meu.
A fost o seara agreabilă, care s-a lungit până târziu în noapte și m-am bucurat să revăd câțiva prieteni vechi, dar și să cunosc oameni noi, extrem de plăcuți și interesanți. Cand am plecat, am constatat ca aproape uitasem ca a fost vreo furtună. În jurul nostru, Mamaia abia se trezea la viață : )