Ca majoritatea clasicelor cocktailuri ale căror origini sunt învaluite în mister și fum de țigară în barurile din secolul trecut, nici despre nașterea lui Sidecar nu se știu prea multe lucruri cu certitudine. Prima dată a fost pomenit în Franța, în timpul Primului Război Mondial, însă englezii susțin ca era făcut la Londra cu ceva timp înainte. Hotelul Ritz din Paris pretinde ca aici a fost făcut pentru prima dată, însă nu aduce nici o dovadă în sprijinul acestei afirmații. Este știut însă faptul că Sidecar a fost foarte popular în acest hotel în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe vremea ocupației germane, când Ritz rămăsese ultima redută a luxului și distracției pariziene. Numele său pare să provină, în tot cazul, de la atașul motocicletei în care erau cărați adesea ofițerii, dintr-un bar în altul, în nopțile de permisie. Un alt lucru cert este că există două variante clasice ale aceluiași cocktail și se numesc: “the French school” și “the English school”, din motive lesne de imaginat. Rețeta acestui cocktail, așa cum este el servit la Ritz, sună cam așa: o parte coniac, o parte suc de lămâie și o parte Cointreau. Englezii sunt de părere că sucul de lămâie taie aromele coniacului, prin urmare varianta lor presupune porție dublă de coniac la câte o parte de suc de lămâie și una de triplu sec (nu-i musai sa fie Cointreau). Cum procedezi cu ingredientele? Le torni în măsurile în care îți sunt pe gust într-un shaker plin pe jumătate cu gheață, le amesteci bine și apoi strecori amestecul într-un pahar clasic de cocktail (martini), căruia i-ai făcut în prealabil un guler de zahăr. Dacă nu-ți place zahărul poți orna paharul cu un sfert de felie de portocală sau cu o bucată de coajă de portocală stoarsă și pârlită în prealabil cu bricheta. Destul de simplu! Acest cocktail este foarte popular în San Francisco, din motive greu de deslușit. Popularitatea sa are legătură cumva cu vremea Prohibiției și cu faptul că mulți europeni veniți aici obișniau să-l consume în barurile ilegale. În orașul american sunt câteva duzini de localuri care pretind că fac cel mai bun Sidecar din lume. Iar rețeta “celui mai bun Sidecar” diferă, evident, de la bar la bar. Unii îl fac cu Armagnac, alții cu Cardinal Mendoza, alții cu rom negru sau cu cine știe ce brandy obscur, iar cei mai mulți își ascund secretul în triplul sec, care este făcut de cele mai multe ori “în casă”. O variantă destul de populară și aici, ca și în Europa, este să folosești în loc de lichior de portocală, coniac cu aromă de portocală (Grand Marnier), ca să dai mai multă consistență cocktailului. Și, în fine, o altă găselniță a barmanilor din San Francisco este bitterul. Pentru a îmblânzi sucul de lămăie și gustul alcoolului, ei adaugă câteva picături de bitter (Angostura sau Underberg de pildă)