Coniacul se luptă de ceva vreme cu prejudecata că este o licoare prea pretențioasă, care merită savurată doar în cunoșțință de cauză și nu poate fi accesibilă decât inițiaților. Cunoscut multă vreme ca “băutură a regilor”, el este într-adevăr o băutură foarte rafinată, creată printr-un proces destul de elaborat care necesită timp și multă măiestrie. Însă această realitate nu ar trebui să ne împiedice să-l apreciem la o scară cât mai largă. O necesitate care a devenit evidentă și pentru cei mai exclusiviști producători din Franța care caută în ultima vreme soluții de promovare a celebrei licori și în rândul consumatorilor mai tineri. Știu că fanii puristi ai acestei bauturi își dau acum ochii peste cap, însă da, coniacul nu e o băutura servită exclusiv “la ocazii” în pahare pântecoase, eventual în compania unei țigări de foi. Este o licoare extrem de gustoasă care își poate găsi locul și într-un cocktail, spre deliciul celor care nu l-ar prefera, de pilda, băut simplu. Coniacul este tehnic un brandy, un distilat de vin inventat, se pare, de marinarii olandezi. Aceștia distilau vinul pentru a-l transporta din Franța către țările nordice. În acest fel “vinul” ajungea la destinație în cantități mai mari și nu se acrea pe drum. Producătorii au perfecționat în timp metoda olandeză inventând dubla distilare sau învechirea în butoaie de stejar. Începand cu 1909, pot fi denumite coniac doar băuturile care au fost distilate din strugurii recoltați în regiunea care poartă acest nume. Cele mai cunoscute zone din această regiune sunt: Grand Champagne, unde este făcut cel mai bun coniac, cu un buchet floral deosebit, Petite Champagne, Borderiers, unde se face un coniac delicat, cu aromă de violete, Fins Bois, unde coniacul se maturizează repede și are o aroma de struguri proaspăt presati, Bons Bois și Bois Ordinaires. După ce a fost distilat, coniacul trebuie învechit, iar acest proces trebuie să dureze minimum doi ani. Însă specialiștii spun că un coniac bun poate ajunge la apogeu doar după 50-60 de ani. Când coniacul a atins vârsta dorită de distilator e mutat în damigene de sticlă, oprindu-se astfel învechirea. Apoi este combinat în diverse cupaje înainte de a ajunge în sticle și vândut. Totuși, producătorii nu trec nici un an pe etichete, deoarece în sticle sunt amestecate licori de vârste și origini diferite. În mod tradițional, coniacul se bea într-un pahar burtos cu gura strâmtă (paharul tulipe). Torni în el două degete de coniac și-l încălzești în palme 10 minute. Apoi, dupa ce vaporii de alcool s-au rarefiat, îl poți mirosi și gusta cu sorbituri mici. Ca să te poți bucura din plin de buchetul său de arome, licoarea trebuie sorbită cu vârful limbii, plimbată pe cerul gurii și abia după aceea poate fi înghițită. Mai nou producătorii de coniac îi încurajează pe consumatori întâmplători să folosească variantele mai tinere, în special VS și VSOP, în cocktailuri, și pe cei cu buzunare mai adânci, care apreciază în mod excepțional licoarea, să deguste variantele îndelung învechite de XO sau cele foarte rare de XXO în forma în care au fost ele create. Coniacurile tinere nu sunt niște băuturi mai puțin nobile și merită cu prisosință să fie savurate și simple, însă cele maturate mult timp în butoaie de stejar capătă taninuri complexe care în contact cu gheața de exemplu pot da băuturii un gust prea sec și pronunțat lemnos. Coniacul maturat prelung trebuie să fie ușor încălzit ca să-și elibereze aromele, spre deosebire de distilatele din cereale care se înțeleg bine cu gheața. Coniacul tânăr, care este mai viguros și nu prea dulce poate găsi un echilibru bun în întâlnirea cu lichiorurile dulci, cu fructele și celelalte ingrediente pe care le folosești în cocktailuri. Dacă sunteți curioși să faceți o încercare iată două rețete simple: Centaur Spice (Remy Martin VSOP, angostura, lămâie și ginger cu multă gheață) și Sidecar (un “clasic”, făcut cu Remy Martin VSOP și Cointreau). Nu ezitați sa le cereți în cluburi sau baruri. O să regretați doar dacă exagerați! : )
Și nu uitați să parcurgeți colecția noastră de coniace aici.