Kir, o bautura de poveste

Scris de dragos în DEGUSTĂRI

Zilele sunt tot mai scurte, iar serile au devenit tot mai reci și aspre. Avem nevoie de un companion care să ne mai încălzească pe dinăuntru și să ne descrețească frunțile în după-amiezele scurte de toamnă. O băutură ceva mai tare însă destul de lejeră ca să o poți consuma fără dureri de cap înainte de masă, de preferat la ora cinei. Eu unul vă recomand cu mâna pe inimă un Kir. Kirul este un cocktail franțuzesc făcut dintr-o măsură de lichior de coacăze negre și vin alb. Francezii îl beau ca un soi de aperitiv toamna cu Aligote sau cu un vin alb foarte sec provenit dintr-un soi mai puțin pretențios. Pe vremuri ei îl numeau blanc-cassis, însă după Al Doilea Război Mondial a primit numele lui Felix Kir, primarul din acele vremuri al Dijonului care obișnuia să-l servească oaspeților străini pentru a populariza aceste două băuturi specifice zonei. Legenda spune că entuziasmul cu care promova rețeta cu pricina era de fapt datorat lipsei acute de vin roșu, care fusese “rechiziționat” de armata germană de ocupație. Însă gurile rele n-au împiedicat răspândirea acestei băuturi, iar numele lui Kir a devenit astfel cunoscut în întreaga lume. Mulți confundă îndeobște rețeta tradițională cu Kirul Royal, nume pe care-l găsiți mult mai frecvent în meniurile restaurantelor.  Asta înseamnă că în loc de vin alb veți primi un spumant. De asemenea, unii barmani confundă lichiorul de coacăze negre (Crème de Cassis) cu cel de zmeură (Chambord) și el foarte des întâlnit prin baruri. Acela însă, preparat tot cu spumant, se numește Kir Imperial. Kirul obișnuit ar trebui să fie mai ieftin și mai ușor de preparat. Nu ai nevoie de un vin prea pretențios, însă trebuie să fie unul foarte sec, care băut simplu să ți se pară prea astringent. În combinație cu lichiorul dulce și plăcut aromat, el devine foarte prietenos și răcoritor. Kirul poate fi acompaniat de un platou de brânzeturi fine. Îți va deschide apetitul și te va pregăti pentru o cină de unde nu trebuie să lipsească carnea de porc bine condimentată. Pentru un gust optim vă recomand să puneți la început foarte puțin lichior. Vinul este ingredientul principal și, în funcție de buchetul său, e bine să cumpăniți cantitatea de lichior astfel încât băutura să nu fie prea dulce. Dacă doriți să preparați băutura ca la carte trebuie să folosiți Aligote din Burgundia (Bourgogne) cu o tărie pătrunzătoare și un gust sec aproape metalic și Crème de Cassis de Dijon. Însă ambele sunt niște rarități în magazinele din România, prin urmare vă sugerez să încercați un Sauvignon Blanc tânăr, un Riesling sec, Pinot Grigio sau un sherry Tio Pepe care este foarte sec. Lichiorul poate fi de la Bols sau De Kuyper.

Nu ratați oferta toamnei de la theliquorstore.ro: pachetul Bols care include o sticlă de lichior, două sticle de spumant și o carte de cocktailuri cu peste 100 de rețete. Toate cu numai 120 de lei!