Gusturi alese și bune maniere ca la 1880

Scris de dragos în RESTAURANTE

La doi pași de Piața Victoriei, în holul unui hotel relativ nou, am descoperit un restaurant cochet, cu un raport foarte bun calitate-preț. Se numește 1880, cu referire probabil la vremurile bune de altădată.

Cunosc un manager străin care a trăit aproape trei ani în România, într-un hotel. L-am întrebat, la un moment dat, de ce nu-și închiriază un apartament. “Îmi este mai comod să stau la hotel, mi-a spus, și atâta timp cât mă pot încadra în bugetul pe care l-am primit pentru locuință temporară, prefer hotelul”. “Dar nu e puțin cam deprimant să nu ai un loc al tău, să nu poți să-ți creezi propriul spațiu familiar în care să locuiești?”, am insistat eu. “Aici nu va fi niciodată acasă. Așa că prefer să locuiesc la hotel, unde nu-mi bat capul cu nici un fel de grijă domestică”, mi-a răspuns el. Fără îndoială alegerea lui avea și niște rațiuni ușor de înțeles. Iar unul dintre motivele pentru care îl invidiam pentru situația lui locativă era restaurantul foarte bun al hotelului unde putea să mănânce în fiecare dimineață și seară la un preț, evident, preferențial. Am avut ocazia să iau masa cu el de mai multe ori la acel restaurant. Și de fiecare dată am fost surprins să constat că mâncarea era foarte bună. Oricum mult peste pretențiile unui restaurant de hotel de patru stele de la periferia Bucureștiului. Mărturisesc că aveam, până atunci, niște prejudecăți legate de restaurantele din hoteluri. Iar asta pentru că de prea multe ori constatasem pe propria piele că, indiferent de specificul lor, servesc o mâncare mediocră la prețuri peste media pieței. Dar iată că lucrurile nu stau tot timpul așa. Zilele trecute am vizitat un restaurant din hotelul Capital Plaza de pe Iancu de Hunedoara. Se numește 1880, din motive pe care nu am reușit sa le deslușesc la fața locului. Este un local cu specific internațional și influențe mediteraneene, din câte am putut să-mi dau eu seama din meniu. Trecând din întâmplare pe acolo m-a frapat la el eleganța decorului, faptul că e aranjat cu multă grijă și într-un mod destul de personal, cum rar mai vezi la un restaurant de hotel. Într-un ușor dezacord cu holul hotelului, decorat destul de sobru și oarecum banal, restaurantul are câteva accente ușor extravagante, care îți atrag atenția imediat: lustre cromate cu un design modern cu totul deosebit și niște coloane dorice care rimează cromatic cu corpurile de iluminat și dominanta de bej a pereților. Atmosfera este plăcută, multe culori deschise, totul este unitar, coerent și făcut cu grijă pentru confortul clientului. Practic locul este decorat așa cum mi-ar plăcea mie să văd mai des la restaurantele românești: elegant, discret și confortabil. Sala de mese nu e prea mare, dar nici nu cred că are nevoie de mai mult spațiu judecând după fluxul de clienți pe care am văzut că îl au când am fost acolo. Au și o mică terasă în curtea interioară, unde poți să ieși și să bei un pahar de vin sau să fumezi o țigară, pentru că înăuntru nu se fumează. Meniul este destul de bogat și constă în câteva feluri clasice și o selecție generoasă de feluri din pește și fructe de mare. Mâncarea este bună, tot ce am luat a fost la înălțime, chiar mai mult decât ne așteptam când am văzut prețurile relativ mici pentru un astfel de loc. Serviciul a fost de nota 10. Am întâlnit un ospătar extrem de priceput, care cel puțin aparent era capabil să vorbească coerent și frumos despre orice fel sau vin din meniu. Deși am fost destul de pretențioși și l-am chestionat îndelung cu privire la modul în care pot fi adaptate niște feluri din meniu după gusturile noastre, omul n-a oftat, nu și-a dat ochii peste cap și a fost capabil să ne livreze cu zâmbetul pe buze tot ce am cerut.

Ce-am încercat și ne-a plăcut

La început vă recomand să încercați supa de mazăre cu creveți (18 lei) sau salata bucătarului cu pui și sos picant din chili și curry (20 de lei). La felul doi merită să gustați cotletele de berbecuț în sos de rozmarin (55 de lei) care sunt absolut delicioase sau file-ul de biban cu sos de unt, usturoi și lămâie (40 de lei). La desert puteți încerca fructele de pădure macerate în vin roșu cu înghețată de vanilie (23 de lei). Evitați panna cotta. Nu e făcută de bucătăria restaurantului și nu are nici un gust. Impresionantă lista de vinuri românești. Nu cred că lipsesc din ea prea multe titluri autohtone remarcabile. Vă recomand să încercați Zinfandelul alb Caloian sau Novacul de la Stirbey

Mâncare: 3 puncte din 5

Serviciu: 5 puncte din 5

Atmosferă: 3 puncte din 5

 1880

Iancu de Hunedoara nr. 54

0372.080.080

www.restaurant1880.ro