Secretul lui Bachus

Scris de dragos în BLOG

M-a fascinat de mic povestea acestui individ. Pe de-o parte pentru că mi-a plăcut foarte mult filmul și mai ales interpretarea magistrală a lui Ștefan Mihăilescu Brăila în rolul principal, pe de altă parte pentru că am aflat foarte repede după aceea că era inspirat dintr-un caz real. Dosarul „Vinul”, povestea celui mai mare „gangster” din perioada comunistă.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=PJ4hZ_Nn2Pg[/youtube]Cum pe vremea lui Ceaușescu au circulat o mulțime de legende urbane despre Ștefănescu, aka „Bachus”, bineînțeles curiozitatea mea a fost încă și mai mult ațâțată. Iar după ’89, cand am descoperit primele articole și povești cât de cât documentate despre afacerea „Ștefănescu”, mi-a fost limpede că realitatea era destul de aproape de ficțiune, mai ales în privința proporțiilor la care ajunsese influența și bogăția acestui om in anii ’70, în plin regim comunist. Din afaceri cu vin, gruparea Ştefănescu a reuşit în opt ani o delapidare a statului român cu peste 5.500.000 de lei, o sumă imensă pentru acea vreme. În plus, membrii rețelei create de Ștefănescu investiseră sume imense în maşini, proprietăţi, depozite CEC şi cantităţi impresionante de aur. În total, estimarea profiturilor obținute la acea vreme era de 13 milioane de lei.

Afacerea lui Ștefănescu a debutat la începutul anilor ’70 în depozitul de vinuri din Calea Griviței unde era gestionar. Aici el „boteza” produsele după o schemă destul de simplă și, probabil, la fel de eficientă și în zilele noastre. Adică amesteca vin de 5 lei cu vin de 10 lei și îl vindea cu 10. Amesteca rachiu de drojdie (30 de grade) cu țuică de prune (24 de grade) și le vindea sub eticheta de „Țuică de prună”. În „cupaj” mai adăuga și apă, ca să-i mai ia din tărie. Apoi, prinzând curaj, a început să-și creeze o întreagă rețea de achiziție și transport mituind întreaga conducere a podgoriilor Cotești din Vrancea, gestionari de depozite, milițieni, inspectori și primi secretari de partid. Pe scurt cumpăra vin „la negru” de la Cotești pe care apoi îl „multiplica” la el, în depozitul din București, și plătea șoferi care își treceau „timpi morți” pe foaia de parcurs (defecțiuni, odihnă, etc) și făceau două drumuri în loc de unul cu vinul care nu apărea în acte. Rețeaua a funcționat ani buni fără probleme pentru că Ștefănescu și familia sa supervizau îndeaproape toată operațiunea și nu se zgârceau defel cu „recompensele” pentru toți cei care intrau în sistem. De exemplu, conform anchetei, un șofer putea primi și 2000 de lei pentru o cursă, o sumă apropiată de salariul mediu lunar de la acea vreme. Cei vechi primeau bonusuri constante în țigări, cafele și băuturi „din import”, iar cei mai importanți aur. De altfel a fost prins în urma unui flagrant, în timp ce cumpăra aur de la bișnițari (lucru interzis la acea vreme). În urma percheziției de acasă au fost găsite cantități mari de aur și 1 milion de lei cash, ascunși în peretele balconului. După ce a fost arestat și cercetarea a început, întreaga rețea a căzut și au fost descoperite adevăratele proporții ale întregului „business”.

Filmul „Secretul lui Bachus” a apărut în 1984, la trei ani după ce Ștefănescu a fost executat in penitenciarul Jilava. Iată și una dintre scenele mele favorite din film : ):

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=Va5OMmDseBY[/youtube]