Italia este impanzita de podgorii. Tara este impartita in patru zone cheie cu activitate viticola: zona nord-vestica cu vinurile Barolo si Barbaresco sau spumantele din Lombardia, zona nord-estica cu celebrul Amarone facut in Veneto sau cu vinurile albe de la Friuli-Venezia Giulia (Pinot Grigio, Chardonnay sau Sauvignon), zona centrala, cu vinurile Brunello si Chianti din Toscana si sudul cu insulele Sardinia si Sicilia, celebre pentru vinurile Nero d’Avola si pentru Marsala.
In ciuda faptului ca potentialul viticol in Italia a fost intotdeauna unul formidabil, nu a existat un imbold pentru a imbunatati calitatea vinului decat foarte tarziu, dupa Al Doilea Razboi Mondial. Anii ’50 au insemnat o cerere fara precedent a vinurilor mai bune si stabilitatea economica a permis producerea lor. Anii ’60 au fost martorii succesului vinurilor toscane si, treptat-treptat Italia a devenit cel de-al doilea mare producator si exportator de vin din lume, fiind intr-o continua competitie cu Franta pentru primul loc, in ultimul deceniu.
Climatul calduros al Italiei,influentat de mare si munti, si solurile sarace dau vinurilor rosii greutate si eleganta. Soiuri de struguri precum Nebbiolo, Sangiovese si sicilianul Nerello Mascalese au fiecare potentialul de a produce vinuri bogate atat in extract cat si in alcool, pastrandu-si in timp calitatile si stilul. Montepulciano si Nero d’Avola se dovedesc mai sofisticate si evolueaza la fel de armonios. Insa trebuie stiut ca gustul romanilor era dominat mai degraba de vinul alb. Prin urmare si in aceasta categorie italienii se pot lauda cu cateva soiuri de struguri foarte apreciati: Greco sau Insolia, care se coc doua luni mai tarziu decat Chardonnay sau Sauvignon si au niveluri moderate de alcool, o aciditate echilibrata si buchet foarte bogat.