Fratele Claudiu

Scris de dragos în BLOG

Când l-am cunoscut pe Claudiu, mi-am spus: ăsta-i cel mai cool tip pe care-l știu. Claudiu a fost întotdeauna cool. Evident nu în sensul de chill. Mai degrabă genul veșnic „tânăr și neliniștit”, care reușește mereu să te surprindă. Care se caută tot timpul și își schimbă forma, fără să se piardă pe drum. Un adevărat maverick, care-și croiește propriile reguli, însă nu se sfiește să le schimbe, dacă viața și bunul simț îl trag de mânecă.

Eram la interviul de angajare la TV mania. Aveam 21 de ani și habar n-aveam ce înseamnă să fii jurnalist. Pardon, ziarist, că pe vremea aceea așa se zicea. Eu eram student în anul al II-lea la Filozofie și îmi căutam un job de vacanță. Claudiu era un redactor șef în căutare de redacție pentru o revistă care nu exista. Eu m-am străduit să-l conving că pot să fac meseria asta, iar el s-a prefăcut că mă crede. Avea plete, o cămașă bleu, blugi și o cravată de mătase (mamă ce cravată!) bleumarin cu fluturi mari galbeni. Nu lată, cu nodul cât gâtul, cum purtau fotbaliștii pe vremea aceea. Îngustă, cu un nod mic, impecabil, cum nu prea reușeam eu să-mi fac atunci, mai ales pentru că nu prea purtam cravată. Din capul locului mi s-a părut nonconformist, însă nu văzusem încă nimic. Câteva luni mai târziu, un prieten care se uita la el cum face figuri de breakdance la un baieram din Drumul Taberei m-a întrebat: “Ce măh, ăsta-i șeful tău?! Ce noroc ai Vărșăndane!”

Chiar așa mă simțeam: norocos. Lucram 12 ore pe zi, dormeam pe la birou, însă știam că asta vreau să fac toată viața. Iar Claudiu era unul dintre motivele pentru care îmi plăcea să merg la serviciu. Cred că a fost cel mai mișto șef pe care l-am avut. Mi-a plăcut cum mă face să gândesc și m-a convins de multe ori că lumea nu-i doar așa cum mi-o imaginez eu. A fost șeful care mi-aș dori eu sa fiu.

M-am împrietenit imediat cu el. Atât de firesc încât nici nu știu cum au trecut ultimii 20 de ani. Timpul a preschimbat prietenia într-un soi de frăție. La un moment dat, chiar am început să-i zic frate Claudiule, ca revoluționarii pașoptiști din filmele copilariei noastre. De la TVmania mi-au mai rămas niște frați și surori până astăzi. Am fost genul acela de redacție unde voiai să trăiești.

Amintirile mele cu Claudiu cu greu pot să încapă într-o singură carte. Și nu știu sigur dacă am eu o memorie foarte bună sau dacă așa ar trebui să arate o prietenie lungă ca a noastră. Știu doar că nu m-am plictisit deloc cu el. Deci am cam avea ce povesti.

N-au fost numai zile bune. Au fost și multe rele. Dar chiar și în ele apare Claudiu. De fapt, este omul pe care vreau să-l întâlnesc în acele momentele. Cu el mă simt ca acasă. Cu toții avem un soi de happy place. Un loc în care ne simțim confortabil, în care putem să trecem prin viață fără urme. Locul ăsta este mai degrabă o idee, un mic univers, în care te retragi pentru revizie, după o perioadă mai agitată. Claudiu is in my happy place.

Claudiu și cu mine suntem din generația filmelor la video, probabil de aceea campania Maverick a celor de la Glenfiddich m-a dus cu gandul la Top Gun. Pe Tom Cruise îl chema chiar Maverick în filmul ăsta. Avea geacă de piele, aviators, gagică mișto, motocicletă, avion de vânătoare și muzică cool pe fundal. Păi cum Dumnezeu să-l cheme altfel?!

Dacă știi sau te știi un maverick, nu neaparat Tom Cruise, dar măcar ca mine și Claudiu (modestie level zero) intră te rog pe http://maverickspirit.ro/ și trimite-mi o propunere cu câteva detalii despre omul pe care l-ai propus. Eu voi alege unul, iar voi îl veți alege pe cel de-al doilea maverick din comunitatea mea de prieteni, prin vot. Fiecare propunere va fi răsplătită cu un Maverick Kit din partea Glenfiddich. Cei doi aleși vor participa la o ședință foto, în cadrul proiectului “Portret de bărbat”, realizat de Cristian Șutu, și vor fi invitați pe 28 noiembrie la un eveniment Glenfiddich, alături de alți participanți la această campanie. Don’t be strangers, be mavericks! : )