Zece vinuri roșii pentru masa de Paste

Scris de dragos în DEGUSTĂRI

pouring22În vacanța de Paște vei avea nenumărate prilejuri să închini un pahar cu cei dragi. Și pentru că e sărbătoare mare, ai un motiv în plus să alegi mai atent vinurile cu care te vei delecta. Nu trebuie să fi un degustător pasionat de vinuri ca să ai în casă mai tot timpul câteva sticle de vin bun. Și nici nu trebuie să aștepți o ocazie specială ca să investești în ele. Atâta timp cât ai o cămară sau un loc ferit de razele soareului, cu o temperatură menținută cât de cât constant sub 20 de grade, poți să ții acolo tot timpul vinul care-ți place și să nu mai cumperi ce-ți pică în mână într-un supermarket, unde nu găsești tot timpul vinul preferat și mai ai și grija altor cumpărături. Vacanța de Paște poate fi un bun prilej să investești în acest mic stoc. Fie că vei avea musafiri sau că vei merge, la rândul tău, într-o vizită, o sticlă de vin roșu va fi oricând binevenită, iar mica ta vinotecă din cămară poate să-ți ușureze viața și să-ți coloreze clipele petrecute alături de cei dragi în această scurtă perioadă. Dacă nu ai deja un vin în minte îți putem sugera noi zece. Vinuri bune, disponibile la un click distanță, cu prețuri pentru orice buzunar.

Corbieres L’Orbeil. Un excelent vin de masă, cupaj de soiuri specific regiunii Laguedoc-Roussillon: Grenache, Syrah și Carignan. Acciditatea bine balansată și buchetul bogat il califica pentru o masă în familie, de sărbători. Iar raport calitate-pret este imbatabil

Făurar. Un cupaj de Merlot, Feteasca neagră și Cabernet Sauvignon cu structură bine desenată și arome definite de curmale, stafide și vișine bine coapte. După un timp petrecut în sticlă capătă o aromă ușor condimentată specifică acestor soiuri la învechire.

Chateau D’Orval. Un vin excelent, la un pret fără concurență. Medaliat cu aur la Bordeaux în 2009, este un cupaj clasic bordolez, cu taninuri suple și un buchet foarte fructat și armonios și note fine de vanilie. Merită băut în compania unor brănzeturi fine sau a unei fripturi de rață la cuptor.

Caloian Fetească neagră. Un vin ușor, plăcut, rotund ca buchet, cu arome fine de prune uscate, cacao și vișine negre. Ușor acid la început, se balanseaza foarte repede cu aromele cu care natura l-a înzestrat și spre final îți lasă un gust pregnant de vișină, lung și intens.

Casas del Bosque Carmenere. Un vin cu gust complex și catifelat, cu note intense de fructe roșii de pădure. Are o structură impresionantă și un postgust lung, intens și condimentat. Provine din zona Rapel, aflată la sud de capitala chiliană Santiago, care poartă numele fluviului ce o străbate. Anul 2010 a fost premiat cu aur în câteva competiții importante de peste ocean.

Sogno di Ulisse. Un cupaj de Sangiovese si Cabernet provenit din Abruzzo, de la podgoria Tenuta Ulisse, deja celebră pentru vinurile sale roșii făcute din struguri Montepulciano. Un vin plăcut, consistent, fără a fi prea corpolent, ușor de savurat de la primul gust până la post gustul lung și prietenos.

Sable Noble. Un cupaj de Cabernet Sauvignon, Merlot și Fetească Neagră, cu un buchet foarte plăcut de fructe roșii coapte și un post gust cu note de tutun și piele tăbăcită. Are tanini blânzi și catifelați și o mineralitate care echilibrează perfect ansamblul. Temperatura recomandată de servire este de 16-18 grade.

Vardo Adierea vântului. Un Syrah foarte parfumat, cu un corp foarte intens și bine echilibrat. Merita decantat cu putin timp înainte și servit la o temperatura ceva mai joasa (15-16 grade)

Ebeia Roble. Un Tempranillo excelent, maturat patru luni în butoaie de stejar american. Are un buchet în care distingi coacăze negre și cirese amare, tanini fini și un final persistent cu o nota de cafea proaspăt rășnită

Masi Passo Doble. Un Malbec creat sub oblăduirea celebrului producător italian în Argentina. Un vin cu buchet bogat, în care distingi note persistente de cireșe, și cu o acciditate bine balansată. Are un postgust extrem de plăcut, ușor picant.