Cocktailuri spumante de Martisor

Scris de dragos în DEGUSTĂRI

sprkDe când sunt la modă vinurile spumante, barmanii de pretutindeni își bat capul să inventeze noi și noi rețete de cocktailuri cu acest ingredient, asemeni celebrelor de-acum Aperol Spritz, Hugo sau Kir Royal. Aceste băuturi pot fi băute în orice anotimp, iar asocierea dintre un spumant rece și un strop de lichior răcoritor cu aromă de ierburi sau fructe pare să fie alegerea ideală pentru clientul care vrea să bea alcool, dar să păstreze concentrația alcoolică în cote decente. Unde mai pui că vinul spumant te duce mai mereu cu gândul la sărbătoare și la bună dispoziție. Sau, de exemplu, la primăvară și la weekenduri însorite, petrecute în mijlocul prietenilor. Iar acum veți avea un pretext numai bun să preparați un astfel de cocktail savuros. Mărțișorul este primul vestitor al primăverii, iar sărbătoarea de 1 martie merită petrecută cu cei dragi, la un pahar de spumant îmbogățit cu lichioruri primăveratice.

Rossini – Intr-un pahar flute de prosecco, amestecați 3-4 căpșuni făcute piure. La final decorați cu o felie de căpșună și câteva frunze mici de mentă

Moonwalk – Într-un shaker amestecați o măsură de suc de gref și o măsură de Grand Marnier cu multă gheață. Apoi strecurați rezultatul într-un pahar de șampanie și completați cu spumant până sus.

Cardamon Spritz – Într-o sticlă de Aperol puneți un pumn de boabe de cardamon verde și lăsați să infuzeze peste noapte. A doua zi folosiți Aperolul infuzat în rețeta clasică de spritz: amestecați într-un pahar de vin alb plin cu gheață o măsură de lichior cu trei măsuri de prosecco și decorați apoi cu o felie subțire de portocală

Clipperton – Într-un shaker plin cu gheață amestecați o măsură și jumătate de Pimm’s, o jumătate de măsură de vermut sec, o jumătate de măsură de suc de lămâie și tot atât sirop de zmeură. Strecurați amestecul într-un pahar de vin alb, completați cu spumant și decorați cu frunze de mentă.

Negroni Sbagliato – Într-un pahar mic de bar plin cu gheață amestecați o măsură de Campari și o măsură de vermut dulce, completați cu spumant și decorați cu coajă de portocală

Crush and Swizzle – Într-un pahar mic amestecați o măsură și jumătate de suc de roșii, o măsură de rom alb și două lingurițe de miere. Adăugați gheață pisată și completați cu vin spumant până sus

Fizzy lifting – Într-un pahar mic de bar zdrobiți cu muddlerul câteva felii de ghimbir și apoi adăugați o jumătare de măsură de lichior crème de cassis și gheață. Amestecați și completați până sus cu spumant, apoi decorați cu coajă de lămâie

Volstead – Într-un shaker zdrobiți cu muddlerul 4-5 boabe de zmeura și amestecați apoi cu o măsură de votcă, o măsură de lichior de soc, două lingurițe de miere și două de suc de lămâie. Strecurați amestecul într-u pahar de șampanie și apoi completați cu spumant

Bellini – Într-un pahar de șampanie amestecați o măsură și jumătate de piure de piersici, o măsură și jumătate de brandy de piersici și apoi completați cu prosecco

French Connection – Într-un shaker zdrobiți cu muddlerul 4-5 boabe de zmeură, apoi amestecați cu gheață, două măsuri de coniac, o măsură de suc de lămâie, două lingurițe de miere și strecurați rezultatul într-un pahar mediu de bar. Completați apoi cu spumant