10 recomandări pentru Valentine’s Day

Scris de dragos în BLOG

Fie că sărbătoriți sau nu Valentine’s Day, dacă sunteți îndrăgostiți nu aveți nevoie de motive speciale să-i faceți persoanei iubite un cadou. Sau să petreceți o seară romantică însoțită de o sticlă de vin bun de care să vă bucurați pe îndelete. Am făcut pentru voi o selecție de astfel de licori care pot face orice zi să vi se pară o sărbătoare:

1. Nederburg Winemasters Shiraz – un vin cu un buchet extrem de complex și un gust de care te îndrăgostești imediat. Acest Shiraz  din Africa de sud are un raport excelent calitate-preț

2. Red Artisan – un cupaj specific zonei Dealu Mare, care a devenit deja un clasic printre vinurile românești în ultimii ani. Veți reveni la el cu siguranță, după prima degustare.

3. Alira – un Merlot foarte reușit din zona Dobrogei care are delicatețea și subtilitatea buchetului pe care le întâlnești deobicei la vreun omolog de-al său din Bordeaux.

4. Woodbridge Zinfandel – un Zinfandel cu gust foarte fin și cu buchet aromat făcut de Robert Mondavi, cel mai mare producător de vin din California.

5. Unico Montepulciano D’Abruzzo – un vin italienesc care vă va suprinde prin complexitatea aromelor. Delicat și cu buchet bine alcătuit acest Unico este întradevăr un vin pe care poți să-l savurezi într-o ocazie specială.

6. Minima Moralia – oricare dintre vinurile din colecția Minima Moralia merită să fie băute într-o ocazie specială. Sunt cupaje atent construite de un oenolog francez de prestigiu.

7. Unico Merlot – dacă preferați un rose mai degrabă, acesta este un rose special. Multipremiat în Italia în ultimii ani, acest Merlot vă va suprinde cu bogăția sa de arome și va fi cu siguranță un companion plăcut în seara de Valentine’s Day.

8. Foss Marai Brut Rose – tot rose, dar mult mai potrivit pentru o sărbătoare este acest prosecco, foarte delicat și aromat, cu un buchet absolut irezistibil.

9. Foss Marai Extra Dry – un prosecco premium, într-o prezentare de excepție. Este ideal pentru un cadou atât de special, iar gustul său vă va face să uitați orice spumant italienesc gustat în ultima vreme.

10. Moet Chandon Brut – este probabil cea mai cunoscută șampanie din lume, cu care merită să sărbătoriți Valentine’s Day „in style”

În săptămâna 11-15.02 aceste sticle vor fi ambalate pentru clientii theliquorstore.ro în cutii elegante de carton.