Despre whisky si gusturile sale alese

Scris de dragos în BLOG,DEGUSTĂRI

Nu am fost niciodată un băutor pasionat de whisky, însă am privit întotdeauna această băutură cu o oarecare venerație. Întâi de toate pentru că în copilăria mea era o băutură rară, pe care părinții o țineau ascunsă într-un dulap “pentru ocazii” sau “pentru obligații” sau, din contră, la vedere, în vitrina din sufragerie, alături de alte trofee de sticlă sau porțelan adunate de la nuntă încoace. Când am gustat prima oară un whisky, cred că era Ballantines, am avut parte de un soi de epifanie. Înainte de toate pentru că făceam un lucru interzis la cei 14 ani și acest moment a fost punctul culminant al unui plan ticluit cu multă grijă alături de fratele meu un pic mai mare. Apoi pentru că “tăria” aceea avea o poveste în ea, distilată într-un buchet de arome de pe o altă lume, care poposiseră în gura mea după o călătorie de ani de zile. De atunci, m-am gândit la whisky ca la o băutură serioasă, pentru oameni serioși și destoinici. Nu l-am asociat niciodată cu excesul, cu petrecerile studențești, cu dansul sau cu muzica dată tare. În naivitatea mea, cultivată cu timpul, whiskyul a rămas o licoare pe care o gusti încet dintr-un pahar masiv în timpul unei conversații sau atunci când te lași purtat de gânduri la sfârșitul unei zile agitate. Am aflat mai târziu că pasionații de whisky știu, de regulă, foarte bine care sunt tipurile lor preferate de whisly și care nu. Ei știu exact ce “blend” preferă să bea (un distilat din orz sau/ și alte cereale, care pot proveni din distilerii diferite), la fel de bine cum știu și când bei un vatted malt (o combinație de whisky-uri din malț de orz produse în distilerii diferite) sau un single malt (un tip de whisky produs într-o singură distilerie, numai din malț de orz). Apoi am citit despre regiunile din Scoția în care se produce această băutură și am învățat de ce un whisky din Islay are un miros înțepător, ca de iod și un iz de turbă arsă sau că cele din Lowlands, de pildă, vor avea un gust mai delicat și fructos. În fine, acum câțiva ani am întâlnit un master blender, un creator de whisky-uri, care m-a învățat cum să-l degust, moment în care am înțeles că această licoare merită întradevăr respectată și prețuită. Și că imaginea mea despre paharul de whisky care te însoțește într-o seară liniștită, ca un pretext de reflecție sau într-o conversație amicală nu este deloc desuetă sau naivă.

Culoare unui whisky este rareori un indicator relevant despre calitatea sau vârsta lui. De exemplu, unii producători folosesc esență de caramel, un aditiv alimentar, pentru a da mai multă consistență culorii. Un whisky bun trebuie să fie limpede, clar, să lucească aproape în semiobscuritate. Dacă vrei să-l miroși, trebuie să-l plimbi ușor în pahar pentru câteva minute, ca să lași primii vapori de alcool să se evapore și să poți să îi simți mai bine aromele. Înainte de a-l gusta vă sugerez să puneți un cub de gheață într-un pahar umplut de două degete, pentru a “sparge moleculele” și a deschide mai bine gustul licorii. Sorbiți o cantitate mică la început și plimbați-o 10-15 secunde pe limbă înainte de a o înghiți. În felul acesta veți putea aprecia dacă licoarea are sau nu un buchet complex și îi veți putea distinge aromele specifice făcând asociații cu gusturi care vă sunt familiare.

De la un timp încoace observ că din ce în ce mai multă lume apreciază personalitatea unui single malt mai mult decât cupajul de arome al unui blended whisky. Clienții caută gustul acela ideal, onest, nefiltrat și neîntinat al unui single malt. Gustul pe care îl simt cel mai aproape și care îi caracterizează. Cu timpul se opresc la o singură marcă și băutura aleasă îi însoțește pentru totdeauna în momentele de relaxare. Iată câteva single malturi pe care le-am gustat și pe care le puteți găsi și în România. Jura 10 ani, un single malt ușor și foarte prietenos, nu foarte corpolent, dulceag pe cerul gurii, dar ușor sărat în post gust. Glendronach, un single malt maturat în butoaie de sherry timp de 12 ani și apoi lăsat o vreme  în butoaie de stejar american. Tonurile de vanilie și sherry dau nota distinctivă a acestui whisky a cărui istorie începe la jumătatea secolului al 19-lea. Highland Park este unul dintre cele mai premiate whisky-uri în ultimii ani, fiind considerat de către specialiști un “gold” single malt. Are un gust dulceag, cu o textură extrem de bogată și delicată. Cel de 12 ani a fost lansat în 1979 și a devenit foarte repede unul dintre cele mai bine vândute single malturi din lume. Laphroaig, distilat pe Islay, o insulă de pe coasta de vest a Scoției, celebră pentru scotch-urile făcute aici. A fost timp de decenii într-o competiție acerbă cu vecinul său la fel de apreciat, Lagavulin. Are un puternic gust de fum de turbă, iod și alge marine, îmblânzit apoi la maturare cu nuanțe florale și de fructe. Este whiskyul preferat al prințului Charles. Talisker este un single malt clasic marin provenind din singura distilerie de pe insula Sky. Pământul pe care e construită a aparținut clanului MacLeod (făcut celebru de seria Highlander), care i l-a închiriat proprietarului la început pe 23 de lire și un butoi de whisky pe an. Produsul îmbuteliat, având o vechime de 10 ani, este extrem de apreciat de experți și este câștigătorul celor mai multe premii la categoria malt sub 12 ani vechime