În seara de Moș Nicolae

Scris de dragos în UTILE

Eu cred că seara de Moș Nicolae este semnul cel mai profund că iarna a venit și încep sărbătorile. O aud pe nepoata mea de șapte ani cum se agită un etaj mai jos pregătindu-și ghetuțele în fața ușii și, bineînțeles, nu pot să nu-mi aduc aminte de serile în care făceam și eu același lucru cu fratele meu, dezbătând îndelung asupra listei de bunătăți pe care urma să o găsim a doua zi în fața ușii (țin minte că până târziu m-a tachinat cu faptul că ghetele lui sunt mai mari și, prin urmare, el va primi mai multe dulciuri decât mine : )). Aproape în fiecare an aceasta era prima seară în care toată casa mirosea a vin fiert, un alt detaliu indisolubil legat de iarnă și de sărbători. Mirosul acela amețitor de vin dulce și puternic aromat parcă ne sporea și mai tare emoțiile, iar mai târziu, înainte de culcare, primeam și noi o ceșcuță din băutura aceea a oamenilor mari. Ceea ce ne dădea o inevitabilă prestanță, dar și dorința subită de a pleca în lumea viselor, acolo unde urma să visăm tot la dulciurile de la Moș Nicolae : ).

În toiul iernii, te simți acasă când vezi și simți mirosul băuturii aburinde din oala de pe aragaz, care te imbie s-o bei. Sunt convins că ați făcut și voi vin fiert măcar o dată în viață și n-o să vă ia mult până veți repeta povestea în zilele care vor urma sau poate chiar în seara aceasta . Iată care sunt recomandările mele, după câteva ierni de experiență în domeniu : ):

Vinul trebuie să fie roșu, dar soiul nu e atât de important. Recomandabil e să fie demisec și foarte aromat, așa cum se întâmplă foarte frecvent cu vinurile din America de sud (Chile sau Argentina) sau cu cele din Spania și Portugalia. Dintr-o sticlă vor ieși cam șase pahare de vin.

Lângă sticla de vin eu aș adăuga în oală un pahar de coniac sau de vin de Porto, 5 cuișoare, o portocală mică tăiată în bucăți mici cu tot cu coajă, o baghetă de scorțișoară și zahăr după gust. Aș lăsa băutura să fiarbă la foc mic cam 15 minute și apoi aș bea-o cu cei dragi.

Vă doresc o seară frumoasă de Moș Nicolae și multe zâmbete! : )